Funcționărimea Justiției – parlamentarii

În primul rând, parlamentarii au voie să facă legea după capul lor și s-o aplice după cum îi taie capul. Astfel, acești oameni au produs, din sperietură ori din neștiință, din fușereală, ba câte unii chiar de bunăvoie, legi proaste, cu articole și alineate cât se poate de interpretabile, de largi și „permeabile”.

În al doilea rând, potrivit Constituției, nimeni nu e mai presus de lege. Cum s-a născut, atunci, posibilitatea exprimării veto-ului politic – parlamentari, guvernanți, președinte – împotriva unor măsuri juridice?

Iată, deci, cauza scandalului perpetuu: interpretarea și aplicarea legilor proaste în funcție de interese, atât de politicieni, cât și de justițiari.

Existența „imunității” aleșilor își are rostul în a oferi cât mai multă libertate și aplomb în exprimarea opiniilor și declarațiilor politice. În niciun caz, de a-i plasa mai presus de lege în cauze penale. De ce ar fi necesar, deci, ca aleșii să dea vot pentru ca magistrații să-și poată face treaba, odată ce legea lor a fost adoptată? Povestea cu „să nu salte prea mulți dintre noi, în cazuri în care majoritatea trebuie basculată” este cel puțin șocantă. Cum s-ar putea întâmpla așa ceva într-un stat de drept în care legile sunt limpezi și neinterpretabile? Cum ar putea scăpa fără a fi pedepsiți cei care ar comit un astfel de abuz împotriva reprezentanților poporului în Parlament, care au elaborat și adoptat o lege limpede și fără echivoc?

De ce un parlamentar ar trebui să fie de acord sau nu, prin vot, cu începerea anchetării sau a arestării preventive a unui coleg de-al său, câtă vreme legea, una adevărată, ar fi stabilit toți acești pași: când începe ancheta, ce se întâmplă în acel caz, în ce împrejurări este dispus arestul preventiv, de ce, de ne ce, unde, pentru cât timp, cum se face deplasarea de colo (până) colo, cu sau fără cătușe, cu mâinile pe burtă, la spate sau pe piept, care sunt condițiile de arest și așa mai departe?

Cu așa niște legi simple și transparente, obligatoriu de respectat într-un stat de drept, de toată lumea – de la vlădică la opincă și de la politician la magistrat -, nimeni n-ar mai putea fi arătat cu degetul pentru că, fie „abuzează” legea și omul, la pa(r)chet, fie că „se face scut în jurul penanlilor”, devenind „stavilă în calea aplicării justiției”.

Întreagă această limbă de lemn ar putrezi în analele tandemului Parlament-Justiție, iar legea și-ar putea urma drumul și destinul, împărțind orbește dreptatea, într-o liniște de mormânt.

Altfel, în actualele condiții, este lesne să-i acuzi pe legiuitori de manevre politice și obstrucționarea justiției, câtă vreme au fost pentru unii ciumă – votând „da”, zeci de cereri, până în creierii nopții -, iar pentru alții mumă – votând „nu” trimiterii lor „spre eșafod” -, în situații cvasisimilare.